Predoiu: În cazul fondurilor europene, este vorba nu doar de corupție, ci și de delăsare, dezinteres

Predoiu: În cazul fondurilor europene, este vorba nu doar de corupție, ci și de delăsare, dezinteres
Publicat: 03/05/2012, 17:54
Actualizat: 03/05/2012, 20:11

Ministrul demis al Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, că în cazul fondurilor europene, toți miniștrii din domeniu au vrut să accelereze procesul, dar nu s-a putut pentru că undeva în aparat ceva se oprește, nu neapărat legat de corupție, ci și de delăsare și dezinteres.

Cătălin Predoiu a spus că nu este niciun dubiu, cel puțin în ceea ce îl privește, că toate guvernele care s-au succedat și toți miniștri care au avut responsabilități în domeniul fondurilor europene au încercat și au vrut să accelereze acest proces, „dar totuși nu se poate”.

„De ce? Pentru că undeva, în aparat, ceva se oprește. Și nu e neapărat corupție întotdeauna. Este și delăsare, este și dezinteres, este și inconștiența faptului că acest domeniul al fondurilor comunitare este unul crucial pentru România, nu numai din punct de vedere simbolic, dar și din punct de vedere general-politic. Comisia Europeană și statele europene privesc la ce se întâmplă cu fondurile comunitare și ele înțeleg că dacă acestea nu sunt absorbite, decalajul dintre România și alte state membre crește în loc să se apropie”, a spus Cătălin Predoiu, la conferința „Transparency and Business – Transparența și mediul de afaceri”, organizată de Camera de Comerț Româno-Germană, Ambasada Germaniei și de agenția Mediafax.

În opinia demnitarului, administrația reprezintă una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă statul român.

„Dacă administrația este funcțională și bazată pe integritate, atunci nu o să avem corupție în societate. (…) Aș putea spune că în acest moment modul în care funcționează administrația, și mă refer la administrația de mijloc și la cea locală, este un adevărat obstacol în dezvoltarea României”, a precizat Cătălin Predoiu.

Transparența și mediul de afaceri, experiența Justiției în România și Germania, experiența companiilor cu sectorul public în Germania și România, informații practice legislative pentru companii sunt teme ale conferinței „Transparency and Business – Transparența și mediul de afaceri”, organizată de Camera de Comerț Româno-Germană, Ambasada Germaniei și Agenția de presă Mediafax.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare